Povestea Meditației.

Conceptul sau cuvântul “Meditație” apare tot mai des in zilele noastre.

Explicațiile sau practicile sunt de la simple la complexe, iar termenii sub care apare această artă a meditației sunt din ce in ce mai departe de ceea ce ne transmite meditația in sine.

Pentru a incepe mă opresc la termenul de “Mindfullness” sub care este prezentată meditația, care după parerea mea nu este meditație ci o formă de concentrare cu mare efort a atenției asupra unei mișcări interioare ale gândurilor, stărilor, imaginilor, etc.

In primul rând mintea este in continuă mișcare. Nu este nici plină nici goală. Iar calitatea minții este de a ne oferi și structura informații despre diferite aspecte ale vieții noastre. Mintea este necesară pentru o funcționare corectă in viața de zi cu zi.

Dacă ar fi să definesc meditația intr-un termen comparativ “mindfullness-ului” ar fi “mindemptyness”. Nimeni nu vrea o minte plină de gânduri, de agitație, de trafic intens.

Mindfullness-ul mi se pare a fi o formă modernă de închisoare in care pur și simplu stai și observi acest infinit ciclu al gândurilor.

Mindemptyness-ul se întâmplă nu atunci când observăm fluxul nesfârșit al gândurilor, senzațiilor sau imaginilor, ci când reușim să strecurăm treptat atenția intr-un spațiu situat fix intre desfășurarea lor.

Observând fără efort cum acel spațiu se mărește și devine stabil.

Si nici in acest punct nu putem vorbi de meditație, ci tot de concentrare sub o formă mai relaxată.

In spațiul menționat mai sus incepe călătoria spre un spațiu definit in psihologie și psihiatrie, subconștient, apoi inconștient, ca mai apoi să intrăm in contact cu ceea ce unii numesc supraconștient.

Exact ca o călătorie spre un munte, incepi cu decizia și motivația de a urca pe munte, apoi cu drumul pe care il faci până la baza muntelui, apoi urcarea muntelui și la final experiența sau starea pe care o ai pe vârful muntelui.

Acea stare de liniște, de relaxare profundă, in care uiți la propriu de timp, de spațiu, de munte, de tine, de absolut orice ai experimentat de acasă până la acea stare.

In acel punct, in acea stare, abia incepe meditația.

Care nu are nici un nume, nu depinde de niciun concept, de corp, de minte și gânduri, de simțuri sau de inteligență.

Pe scurt, starea de meditație este acolo mereu, noi doar parcurgem drumul spre ea. Nu noi o medităm ci ea ne meditează pe noi. Ea ne inundă cu starea ei de prezență. Nu noi o inundăm pe ea.

E o stare de bucurie, de euforie extremă pe care nu o putem identifica sub nicio formă.

Este ca și atunci când ai depășit limita alcoolului sau a altor substanțe și ai pierdut orice urmă de contact cu ceea ce ai creat până-n acel moment.

Precizând aici uzura fizică și psihică care intervine in contactul cu cele menționate mai sus și acea stare de liniște care este falsă, de moment, sau cum se spune in Ayurveda, Samadhi fals. O golire, o pierdere a contactului cu sinele.

Starea meditației fără alcool, fără substanțe, fără uzură fizică și mentală, are o prelungire naturală care durează mult după trecerea ei.

O umplere, o relație de prietenie cu sinele.

In timp ce meditația se întâmplă, in exterior se curg aceleași lucruri, la interior gândurile sau imaginile sunt prezente, iar noi suntem intr-o zonă in care toate acestea sunt dar nu sunt in același timp.

Pur și simplu in acea stare nu percepem absolut nimic, chiar dacă multe se derulează.

E un loc in care ne intoarcem la origini. Aproape de momentul in care ne-am născut, sau aproape de starea cu care ne-am născut.

In momentul in care trebuie să ne întoarcem ușor la respirație, gânduri, corp, facturi, job, copii și alte conflicte exterioare, din acea stare de euforie meditativă, după parerea mea, incepe o altă etapă foarte importantă.

Și cea mai grea.

Dacă starea a fost adusă de stimulenți, inevitabil vine durerea, depresia, anxietatea și uzura.

Întoarcerea la realitate este abruptă și mai chinuitoare.

Dacă starea a fost adusă din meditație, incepe  răspândirea ei din lumea interioară spre cea exterioară.

Aici incepe “munca” fină de a menține acea stare cât mai mult in viața de zi cu zi. Cu fiecare moment in care ne facem treburile zilnice, cu fiecare respirație, cu fiecare pas, să observăm totul din acel loc meditativ.

Să transformăm viața intr-o meditație neîntreruptă. Mergând pe firul ei fără nici un efort.

Tot ceea ce ne explică sub diverși termeni “noua Spiritualitate” ca fiind meditație, după parerea mea este o formă de concentrare sau de încarcerare a libertății, evoluției și atenției noastre. O manifestare îndepărtată a meditației. O interpretare limitată doar de dragul urmăritorilor sau al marketingului ieftin.

Meditația se află dincolo de aceste concepte, nu are nume, formă, scop, definiție, ci pur și simplu se întâmplă natural, dar cu foarte multă practică înainte, intr-o formă realizată de un profesor sau maestru.

Sau pentru unii, natural de la naștere și nepierdut odată cu “educația”. Aici cazuri foarte rare, de obicei rar cunoscute.

Dar aici este foarte important de adus in discuție că toate aceste concepte, nume sau forme moderne ale meditației, sunt absolut necesare doar până la un anumit moment. Nu pentru totdeauna.

Avem nevoie de pași, definiții, atribute, structuri și elemente fixe.

Drumul pe care il parcurgem aici este de la intuneric la lumină, de la necunoaștere la cunoaștere, de la separare la unitate.

Totul este necesar. Nimic nu este întâmplător.

Iar drumurile sunt diferite ca și lungime sau intensitate.

Drumul sau drumurile până acolo pot fi descrise in cuvinte, dar ce se întâmplă dincolo, in starea meditației, nu poate fi descris niciodată in cuvinte.

Drumurile chiar dacă sunt diferite, duc in același punct.

Nevoile chiar dacă sunt diferite, duc in acelasi punct.

Punctul comun in care se ajunge este universal. Adevărul pur.

Starea meditației este universală.

Doar că din acel punct, din acea stare, viața incepe să se manifeste diferit, intens, curat, pe calea naturală pe care am sosit aici.

Acel contact fin cu ultimul adevăr valabil.

Că nu știm niciodată sigur absolut nimic.

Că adevărul este in continuă schimbare, este unul singur și este universal valabil.

Că viața se schimbă in fiecare moment, iar tot ceea ce putem face este să observăm și să trăim acest spectacol infint, cu care meditația ne poate pune in contact in fiecare secundă.

Că noi toți ne-am născut in această stare de meditație.

Care se întâmplă natural când ascultăm in liniște ce curge subtil din interior.

Scopul ultim al fiecărei vieți, indiferent de sex, religie, etnie sau culoare, este de a gusta din această pură bucurie interioară.

Acum la final, inchide ochii, vino cu atenția pe respirație și rămâi in liniște in căutarea acestei stări care se găsește intotdeauna,veșnic, in interiorul tău.

“Be here now, be there later.” Ram Dass

Recent Posts

Leave a Comment

Start typing and press Enter to search