Dupa o pauza mare de la scris, mi s-a facut putin dor. Am adunat ceva povesti si emotii pe care as vrea sa le impartasesc cu voi.

De cand nu am mai scris, am cunoscut multi oameni faini, am adunat multe informatii pretioase si am dus la bun sfarsit 3 cursuri care m-au schimbat complet. Diplomele de mai jos, sunt doar simple hartii.

Realizez ca tot ce am trait acolo a fost o mare nebunie. In primele 3 saptamani, pana in cursul de Ashtanga pe care mi-l programasem si platisem de acasa, nu imi propusesem nimic. Am mers din om in om, din informatie in informatie. Am lasat lucrurile sa decurga dupa flow-ul natural. Fara sa intervin cu vreo decizie sau fara sa analizez vreo situatie. Am incercat pe cat posibil sa las mintea analitica deoparte si sa vad exact ce imi propune locul, energia si vibe-ul meu. Ce imi propune viata. Ce merit. Ce atrag.

Am ajuns din intamplare, in urma unei plimbari, in biroul unui doctor Ayurvedic, Dr Maurya. Dupa cateva zile de curs cu el, am cunoscut un grup, care venise sa isi termine studiile de 2 ani, la scoala celui mai celebru doctor Ayurvedic din Brazilia. Dr Rugue. Habar nu aveam ce avea sa se intample de aici incolo.

Am petrecut cateva zile impreuna, in care am invatat plante din zona si am invatat sa preparam cateva medicamente Ayurvedice. Se spune ca medicamentele din plante facute cu mana ta, sau a doctorului, sunt acele medicamente care reusesc sa puna pacientul in legatura cu Natura, de aici, boala tratandu-se mult mai usor. Medicamentele facute de catre masini, nu au suflet, nu au energia creatoare si vindecatoare ale celor facute de mana omului.

Pe toata perioada cursului am avut o relatie foarte faina cu acest grup. Am legat prietenii cu oameni pe care i-am simtit foarte apropiati culturii noastre. Imi parea rau ca nu puteam petrece mai mult timp cu ei. Invatasem extrem de multe lucruri faine.

A doua zi dupa finalul cursului, merg sa imi au ramas bun de la grup. Plecau 5 zile, la 30 de km de Rishikesh, intr-un retreat, pentru a termina ultimul modul al cursului.

Ajung la hotelul unde erau cazati. Aveam in spate, ghiozdanul cu haine murdare pe care trebuia sa le las la spalatoria din zona.

Stau putin cu ei de vorba, le multumesc, iar la un moment dat, Gil, un medic mai tanar din grup, care era si translator, imi spune. „Cosmo, vrei sa vii cu noi? Cred ca ti-ar prinde bine ultimul modul al cursului. Vei intelege mai bine cursul de Yoga pe care il vei avea.” Eram complet nepregatit, cu hainele murdare in ghiozdan, fara nimic de dormit, fara periuta de dinti, fara bani la mine. Ca-n gara.

Ii refuz si ne continuam ceaiul pe terasa hotelului. Dintr-o vorba in alta, realizez ca eu nu aveam nevoie sa imi spal hainele, adica nu era o necesitate si ca primul lucru pe care il facusem dupa ce ma trezisem, fusese sa imi pun hainele in ghiozdan, fara sa ma gandesc daca am nevoie sau nu sa le spal. Si atunci, incep sa imi pun intrebari. Grupul insista sa merg. Nu am refuzat.

Ajung acolo, o imensitate de emotii faine. Paradis. Era un sat fara acces auto, de aproximativ 200 de persoane, care traiau doar din agricultura. Majoritatea alimentelor mergeau in locatia unde am fost cazati. Un retreat, un loc pe un varf de deal, contruit de un elvetian, evident bancher.

Toti oamenii din jurul meu zambeau, toate animalele erau fericite, totul verde, muntii Himalaya in jur, fara sa programez nimic.

In cele 5 zile petrecute acolo, am incercat sa absorb cat mai multa informatie.

Dr Rugue, un monument de informatii. De la 5 la 13 ani a sutdiat astronomia. Iar la 13 ani, a mers la tatal lui si i-a spus ca el crede ca exista ceva mai presus de stiinta si ca studiul lui in domeniul astronomiei s-a blocat. Atunci tatal lui, l-a luat de mana si a mers cu el in padurile Amazoniene, unde cativa bastinasi au incercat sa ii demonstreze ca exista ceva mai presus decat stiinta. De la 13 la 28 a studiat spiritualitatea, primind titlul de Swami Narayananda de la un alt Swami Narayananda.

Titlul de Swami este dat doar persoanelor cu puteri si calitati speciale, fara sa fie cerut. Este ceva oferit de un alt Swami. Nu cerut. Dupa ce primesc titlul, se imbraca in portocaliu sau sofran.

Ce s-a intamplat acolo, 5 zile, ramane cu mine. Este mult de povestit si poate fi inteles in mii de feluri. Pe scurt, informatiile pe care Dr Rugue, Gil si profesorul lor de Yiengar Yoga mi le-au oferit, mi-au schimbat complet perceptia asupra oricarui lucru din jurul meu. Iar acum am o directie si un sens la care visam sa ajung la un moment dat, cand eram mic.

Au fost zile in care Dr Rugue vorbea cate 4–5 ore in continuu. Te prindea atat de tare si era atat de interesant, incat la sfarsit, cand termina, sufereai, simteai frigul, foamea. Pana atunci nimic.

Dupa fiecare curs, masa de seara, era divina. Numai mancare organica, direct din sat.

Seara se termina cu o ceremonie a focului.

Fiecare zi avea activitati speciale, dar nicio zi nu trecea fara sa intram in raul Ganga.

In penultima zi, au adunat toti oamenii din sat, copii si adulti si au oferit consultatii Ayurvedice gratuite. Toti cei din grup au facut asta.

Apoi am vizitat scoala din sat, unde am vazut cei mai fericiti copii.

Dupa 5 zile in acest loc, cu acesti oameni speciali, mi-am luat ramas bun cu lacrimi in ochi.

Au fost cele mai intense 5 zile din viata mea de pana atunci. Informatiile pe care Dr Rugue ni le-a oferit au fost uluitoare. Parca erau piese de puzzle care lipseau din orientarea mea prin viata. Erau exact informatiile si raspunsurile de care aveam nevoie.

Dupa cele 5 zile, m-am simtit intreg, vindecat.

Nici la 2 ore dupa ce mi-am luat ramas bun de la acesti oameni, am avut ceremonia de deschidere la Tattvaa Yoga Shala.

Era un moment in care fiecare isi spunea dorintele, de ce a venit acolo, asteptarile si isi scria pe o foaie toate aceste lucruri.

Profesorii, la inceput, m-au surprins. Putin aroganti, prea siguri pe ei, prea buni, prea prea. Profesorul de filosofie, Sunil Sharma, avea ceva din atitudinea lui Mourinho.

Venit la Dr Rugue, direct aici, simteam o schimbare, ceva nou si puternic dar in alt fel.

Ni s-a spus sa ne predam. Sa renuntam la mintea analitica pentru o perioada de 1 luna. Sa incercam sa fim doar noi si cu ei. Iar la sfarsit, sa ne activam din nou mintea analitica pe care va trebui sa o folosim la intoarcerea acasa. Adica o luna de zile, sa fii blank. Sa te cureti.

Ce credeti ca am facut? Exact ce au zis profesorii. M-am relaxat complet, am incercat sa nu analizez nimic, sa nu trag concluzii, sa nu vorbesc despre oameni si sa merg cum vrea flowul natural sau prana din jurul meu.

Pentru o luna de zile, constient, mi-am imaginat ca m-am asezat pe spate in raul Ganga, ca ma lasam dus de curent, ca ma ducea unde vroia el. Auzeam, vedeam si faceam ce imi spuneau profesorii, dar eu eram inert. Nu judecam si nu trageam nicio concluzie. M-am relaxat complet si mi-am oferit increderea maxima catre profesorii mei.

Sa incep sa povestesc ce s-a intamplat in cele 30 de zile acolo, este foarte mult. Poate la un moment dat voi scrie o carticica cu toate notesurile de dupa fiecare clasa, ora de filosofie sau alte intamplari de acolo.

De fapt, este experienta mea, de care am avut nevoie pentru a progresa sau pentru a-mi rezolva problemele. Ma gandesc ca daca v-as spune ce am simtit sau trait acolo, poate v-as influenta intr-un anumit fel, ceea ce nu este foarte natural si corect.

In fiecare zi ma trezeam la 5.30 am, imi curatam sinusurile de mucus, beam apa calduta si plecam spre clasa de Pranayama, adica respiratie, care era de la 6.30. Pentru o ora si jumatate invatam sa respir corect si imi educam sistemul nervos sa respire corect.

Apoi de la 8.30 pana la 10 sau 10.30, Mysore.

Venea masa de prinz, apoi o ora de pauza.

De la 12 la 13.30, Yoga Nidra cu Sunil. O practica care reuseste sa te duca in radacina tuturor problemelor tale emotionale si care reuseste sa le scoata din tine.

De la 13.30 la 15.30, Sunil, incerca sa ne puna bazele filosofiei indiene. Nu vorbeam doar de Yoga, ci vorbeam de absolut toate religiile. Am vorbit si de Crestinism. Am vorbit despre cum Yoga nu este o religie, ci este o practica care accepta toate religiile. Si poate fi practicata de oricine, de orice religie. Am vorbit despre cum sa ne acceptam fara sa ajungem la conflicte. Am invatat cum India accepta si tolereaza, in saracie, foarte multe religii, fara niciun conflict.

Dupa clasa de filosofie urma Arta Ajustarilor in Ashtanga, cu Kamal, apoi un workshop practic, cu tot ceea ce invatasem in ziua respectiva.

Cina la 18.30, dupa care, de la 20.00 pana la 21.00, o ora de meditatie, in care multumeam Naturii pentru mancarea pe care ne-a oferit-o si pentru tot ceea ce realizasem in ziua respectiva.

Dupa o asemenea zi, la 22.00 dormeam.

In Ashtanga, exista 2 feluri de clase. LED si Mysore. Daca prima este condusa de catre profesor, el aratand si explicand posturile, fiecare avand aceiasi lungime a expiratiei sau inspiratiei, Mysore este complet altceva.

Mysore este numele unui oras din sudul Indiei, unde toata lumea face Ashtanga. Cand zic toata lumea, chiar toata lumea. Stilul Mysore, inseamna sa vii cu lungimea respiratiei tale, sa stii sa respiri corect Ujjaiy, sa stii toate posturile si cum se leaga intre ele si sa iti faci singur clasa. Profesorul, intervine doar atunci cand ajusteaza postura.

Ajustarea unei posturi este o arta. Inseamna sa cunosti individul din fata ta, sa cunosti postura pe care o face, sa vezi unde greseste, sa vezi cum il corectezi, unde iti plasezi bratele si picioarele astfel incat sa nu il incurci, cum il pui in postura fara sa ii faci rau, care ii sunt limitele, si, cel mai important, sa ai aceiasi respiratie cu el. Este „The Art of Adjustment”.

La fiecare clasa de Mysore erau cel putin 50 de oameni. Daca Sunil era profesorul de filosofie, Kamal, era profesorul de asana si ajustare. Fara sa fi stiut, multumesc lui Darius Moldovan pentru recomandare, ajunsesem la unul dintre cei mai renumiti teacheri de Ashtanga din India.

Cand intra in clasa, se schimba tot. Corpul tau primea energie. Un om incredibil, care la motivatia Gurului pe care il avea din copilarie, a calatorit in toata India, timp de 7 ani, la cele mai bune scoli de Yoga, a invatat toate stilurile de Yoga posibile si s-a intors in orasul natal, unde a deschis cea mai celebra scoala de Ashtanga Vinyasa Yoga din Rishikesh, capitala mondiala a Yoga.

As putea sa scriu pana maine de el, dar va voi povesti cateva lucruri faine.

Pe cand calatorea, cu autobuzul, prin India, calatoarea doar in picioare, indiferent daca erau locuri libere sau autobuzul era gol, el statea in picioare. De ce? Isi antrena echilibrul si rezistenta, isi bloca mintea care ii spunea sa stea jos. Drumurile erau foarte rele, multe gropi, iar in felul acesta echilibrul lui era antrenat natural.

In cei 7 ani de calatorie, a ajuns la o scoala foarte buna de Ashtanga si a batut la poarta. I-a raspuns cineva dar i-a spus sa plece ca nu primesc pe nimeni. A continuat, a doua zi, a treia zi, a patra zi, a cincea zi, timp de 100 si ceva de zile, cand cineva i-a raspuns ca poate intra. A intrat, era maestru in Ashtanga, nu a spus un cuvant despre asta si a primit sa faca pentru 6 luni, Sun Salutation A si B.

Adica incalzirea din Ashtanga.

Dupa 6 luni in care nu a facut nimic altceva decat Sun Salutation A si B, s-a intors la scoala si a mai primit inca 2 posturi. Si tot asa, pana a ajuns sa primeasca toata seria primara din Ashtanga. A terminat seria primara si a plecat spre casa. Toate acestea in conditiile in care el era maestru in Ashtanga, stia toate cele 6 serii de posturi, si nu a fost deranjat de faptul ca trebuia sa o ia de la inceput, de la baza, adica sa spele pe jos.

S-a intors acasa. Se trezeste in fiecare dimineata la ora 4, are o galeata de apa rece afara, pe care o arunca direct pe el, cand se trezeste. Asta e putin hardcore, dar asta e Kamal.

Isi inchiriaza in Rishikesh, orasul natal, un spatiu pe malul Ganga-ului, unde tine clase de Ashtanga.

Erau zile in care nu avea nicio persoana la clase. El era acolo de dimineata pana seara. Au fost luni de zile in care aduna doar 10 persoane. Nu conta, el era acolo. Isi facea practica, isi facea meditatia, isi aducea toata energia in acel loc. Fara sa fie deranjat sau manios ca nimeni nu-i trece pragul. Stia ca la un moment dat acest lucru se va intampla. Natural.

Dupa 10 ani de zile de asteptare in liniste, impreuna cu Sunil Sharma, au cea mai buna scoala de Ashtanga din Rishikesh.

Cand este in vacanta si merge in Mysore pentru a face practica, nu poate sta foarte mult acolo, pentru ca oamenii afla de el si se strang ca la circ in jurul lui, pentru a-l urmari cum se ajusteaza, cum respira si cum isi face flowul de asane.

Cand se intampla asta, imediat dupa, se urca in primul autobuz si pleaca spre un alt loc unde nu-l cunoaste nimeni. Calatoreste tot cu autobuzul si sta tot in picioare.

Am preferat sa va dau exemplele profesorilor mei, in schimbul experientelor mele. Ei merita sa fie exemple.

Ce am trait acolo, a reusit sa imi scoata tot rahatul pe care l-am adunat in scoala, cariera sportiva, familie si mediul in care am trait. Nu am venit cu nimic in plus. Ci am venit mai usor, mai liber, exact cum eram in copilarie. Am venit fara frustrari, fara sa ma mai gandesc la cum sunt perceput. Fara frica de a fi refuzat. Si cu libertatea in suflet de a fi cine sunt. Asa cum sunt. Cu o exprimare libera. Fara limite si fara presiune. Am lasat deoparte tot, am dat delete si am instalat un nou soft. In rest, sunt acelasi. Doar ca nu mai accept rahaturile altora, nu ma simt responsabil si nu discut despre ce se intampla in vietile altora, nu ma mai simt atras de distractii, alcool sau altele, ma bucur mai mult de liniste, de mine si de natura. Nu ma intereseaza barfele sau ca nu mai am muschi si ca sunt slab. Asta sunt eu. Asa m-am nascut. Ma bucur de ceea ce sunt.

Cel mai important, totul vine natural. Nu ca asa e trendul, nu ca vreau sa fiu special sau sa atrag atentia. Nu ma intereseaza toate aceste lucururi pentru ca cele 50 de zile singur in India, mi-au aratat cine sunt, ce probleme am si ce calitati am. Departe de casa, deconectat de absolut tot, m-am descoperit. Si ce credeti, am descoperit copilul din mine. M-am descoperit asa cum imi aduc aminte ca eram atunci cand eram mic.

Dragilor, poate povestea pare faina si usoara. Dar sa stiti ca au fost cele mai grele 50 de zile din viata mea. Cand iese rahatul din tine, sau cand dai delete la ce nu iti trebuie, doare. Trebuie sa induri durere. Pentru ca ies pe unde au intrat. Adica tot prin tine si prin simturile tale.

Am trait durere fizica si psihica cum nu am trait in viata mea. Dar stiam ca imi face bine si m-am bucurat de ea, la maxim, fara sa dau inapoi. M-am bagat adanc in ea, fara frica. Am lasat tot deoparte si am intrat in centrul sau radacina problemelor mele. Acolo unde miroase urat, doare, e frig, nu e nimeni, acolo unde esti doar tu. Iar de acolo poti rasari din nou.

Este locul unde daca ajungi, poti sa te transformi, culmea, in ce esti de fapt. In ce ai fost mereu. Sa iti cunosti natura si lumina interioara. De altfel, problemele si intunericul.

Te-ai nascut relaxat, iubitor, bun si spiritual. Doar ca intre timp, inca de mic, toti din jurul tau ti-au zis ca nu e asa, ca e invers. Ca trebuie sa fii intr-un anumit fel. Ca trebuie sa te relaxezi, ca trebuie sa fii iubitor si ca trebuie sa-l iubesti pe Doamne Doamne. Cand tu, de fapt, te nasti asa. E in starea ta naturala. Nu trebuie sa faci nimic sa fii asa.

Stiu ca vrei sa arati bine, vrei sa te distrezi, vrei sa ai mai multi bani si o viata faina. Toti vrem asta. Chiar si Kamal, isi doreste asta. Chiar daca merge cu autobuzul, munceste 6 luni la scoala, o luna isi face practica prin India la toate scolile la care a invatat, iar apoi calatoreste in toata lumea si se bucura de viata.

Dar daca toate lucrurile astea se intampla inainte de a te cunoaste pe tine si inainte de a-ti cunoaste natura, mintea si potentialul adevarat din adancul sufletului, atunci nu faci decat sa ascunzi si mai mult rahatul din tine, sa te departezi de tine, sa te minti si sa te spoiesti in ceva ce la un moment dat o sa explodeze. Pentru ca acela, este un conflict. Este un conflict intre ceea ce esti cu adevarat si ceea ce vrei tu sa fii sau ceea ce vrea societatea sa fii, sau parintii sau partenerul.

De acasa, ii spusesem Andrei, prietena si viitoarea mea sotie, ca mi-ar placea sa avem o ceremonie in India, de logodna. Ceva de-al lor. Ajunsa acolo, ea isi dorea foarte mult sa se intample, eu ii spuneam ca lucrurile trebuie sa vina natural. Mergeam intr-o zi pe strada, pe langa templul unde urma sa fie Festivalul International de Yoga. Eram cu Andra si Madalina. Intram la administratia templului sa intrebam daca ne poate oficializa cineva logodna. Plin de oameni, nebunie cu Festivalul de Yoga. Nimeni disponibil. Ne resemnam si iesim din cladire. Cand sa plecam, ma bate cineva pe umar. Era Dr Maurya. Care ma saluta si ma intreaba ce fac acolo. Ii spun ca vrem o ceremonie de logodna iar el se ofera sa ne ajute. Intra la administratie, intreaba, dar nimic. Toata lumea era ocupata. Totusi, imi promite ca vorbeste cu altcineva si in cazul in care se va rezolva, imi va da de stire. A doua zi de dimineata urma ca Andra sa inceapa cursul de Hatha Yoga. Ne resemnasem amandoi. Dar seara, la ora 21.30, Dr Maurya imi scrie si imi spune ca a reusit sa gaseasca pe cineva, care sa ne ofere o ceremonie, doar ca singura problema este ca are doar o ora dispozitie, intre 15.30 si 16.30. Andra incepea cursul a doua zi. Dar avea o pauza. Intre 15.00 si 17.00.

A doua zi, imi invit toti colegii de la curs, profesorii, ma imbrac cu ce am, Madalina alearga dupa rochia de “mireasa” a Andrei, ne intalnim la templu, pe malul raului Ganga si ceremonia incepe. Tot ce s-a intamplat acolo a fost fara nicio organizare. Fara niciun plan, cu oameni pe care nu-i cunosteam si intr-un loc total necunoscut. Un eveniment care pur si simplu s-a intamplat.

Dupa ceremonie, aflam ca pentru a programa ceva in acel loc, aveai nevoie de o programare cu 2–3 ani inainte.

Fiecare primeste exact ceea ce merita in momentul prezent sau ceea ce cere.

Nimeni nu primeste altceva.

Iar cand ceri ceva ce nu este in stransa relatie cu ceea ce esti tu, atunci primesti ceva eronat, care te duce intr-o directie eronata. Iti doresti mult, ceri mult, mai mult decat poti duce, si, te doboara. Pentru ca nu esti pregatit, si, nu e pentru tine.

Dupa 50 de zile singur, in India, am ajuns acasa. In Piatra-Neamt. Dintr-o cultura si tara unde saracia si lipsurile sunt problemele principale, dar zambetul este mereu pe buze, iar bucuria este pura, ajung acasa, unde, apa este cea mai mare problema. Lipsa partiala a apei pentru 2–3 zile. Oameni suparati, frustrati, nervosi, ca nu au apa. De la saracie, lipsuri si relaxare, la bogatie cu de toate si incordare. A fost groaznic, cateva zile. Am simtit la propriu, cum ma lovesc zi de zi cu capul de un zid. Multe probleme inutile, intr-un loc si un oras superb, care are de toate. Mereu nemultumiti, pe fuga si in concurenta.

Apoi imi arata un prieten, un filmulet, cu un cantaret de muzica balcanico-orentala, care are un liveact, la ziua unor copii de pana in 5 ani. Se canta despre veata, parnaie si jmecherie.

Dragilor, asta meritam. Asta cerem. Asta vine spre noi. Nu e vina nimanui ca suntem asa.

Avem istorie, avem resurse, avem munti, avem apa, avem absolut tot. Dar problema este mintea noastra, pattern-urile, sabloanele dupa care ne traim viata si dupa care gandim.

Este o revolutie a constiintei, in jurul nostru. Se schimba multe. Partea materiala devine din ce in ce mai neinteresanta si lipsita de putere. Incepem sa intelegem ca avem tot. Aici, acum. Fara confirmari sau intermediari.

Datoria noastra este de a ridica nivelul de constiinta in interior si in jurul nostru. Sa eliberam accesul la informatia libera si gratuita din noi si din jurul nostru.

Dupa 50 de zile in India, o tara care spune: „Eu sunt saraca lipita, dar totusi, da-mi toate frustrarile, fricile si problemele tale. Lasa-le aici. In schimb, iti voi oferi, valori noi, curatenie sufleteasca si liniste interioara. Din saracia mea, iti ofer totul. Asta e tot ce iti pot oferi. Sper sa iti ajunga.”

Este ca o batranica care nu are ce manca, dar iti ofera o bucata din paine ei. Si ti-o ofera din tot sufletul.

Dupa 50 de zile in India, eram in studio, la munca. Apare un amic, o cunostinta. O persoana cu care nu am interactionat foarte mult si pe care nu o cunosc de foarte mult timp.

Imi spune ca are un cadou pentru mine. Il deschid, era o carticica cu toate povestile mele din India. Il imbratisez, pleaca si incep sa curga lacrimi. Lacrimi de fericire. Lucrurile se schimba, in bine. Chiar si la Piatra-Neamt. Pe langa manele, minti incuiate si probleme inexistente, exista o raza de schimbare. Trebuie sa credem in ea. Noi, aici, acum, o putem crea. Nu vine de nicaieri. Noi suntem responsabili.

Mi-a venit foarte greu sa scriu, aici, acasa, aceste randuri. Acolo a fost mult mai simplu.

Va multumesc pentru sustinere si gandurile bune !

Multumesc parintilor mei, profesorilor si colegilor extraordinari de la scoala.

Va trimit inapoi, cel putin cat am primit !

Recent Posts

Leave a Comment

Start typing and press Enter to search